Știri

Cancerul la gât – simptome, factori de risc, diagnostic și tratament

Cancerul de gât se referă la tumori canceroase care se dezvoltă în gât (faringe), cutie vocală (laringe) sau amigdale. Afecțiunea ocupă locul 6 la nivel european, din punct de vedere al incidenței, iar la nivel global, 5% dintre tipurile de cancer care afectează populația sunt de acest tip.

Cancerul la gât este considerat una dintre cele mai periculoase forme de cancer, întrucât absența unor simptome evidente împiedică diagnosticarea precoce.

Cancer la gât – simptome

Pacienții ignoră adeseori simptomele inițiale ale cancerului la gât o bună bucată de vreme. Acestea variază de la dureri persistente în gât sau sângerări nazale până la modificări ale vocii, dureri de ureche sau pete roșii și albe în gură.

Mergeți la medic pentru un control amănunțit dacă unul sau mai multe dintre urmatoarele semne și simptome persistă sau se înrăutățesc:

• tuse;
• modificări ale vocii, cum ar fi răguşeala sau lipsa de claritate;
• dificultate la înghiţire;
• durere în ureche;
• un nod sau o durere care persistă;
• probleme de respirație
• o durere în gât;
• pierdere în greutate.

Cancer la gât – factori de risc

Factorii care pot crește riscul de cancer la gât includ:

– Consumul de tutun, inclusiv fumatul și tutunul de mestecat
– Consumul excesiv de alcool
– Un virus numit papilomavirus (HPV)
– Dietă lipsită de fructe și legume

Tipuri de cancer la gât

Cancerul nazofaringian – se formează în nazofaringe, partea din gât aflată chiar în spatele nasului;

Cancerul orofaringian – se formează în orofaringe – partea din gât amplasată în spatele gurii, care include amigdalele;

Cancerul hipofaringian (cancerul laringofaringian) – apare în hipofaringe (laringofaringe), partea inferioară a gâtului, chiar deasupra esofagului şi traheei;

Cancerul glotic – se formează la corzile vocale;

Cancerul supraglotic – apare în partea superioară a laringelui şi include cancerul care afectează epiglota;

Cancerul subglotic – începe în partea inferioară a cutiei vocale, sub corzile vocale.

Cum este diagnosticat cancerul la gât?

Medicul oncolog poate folosi endoscopia pentru diagnosticarea cancerului la gât. O cameră mică de la capătul endoscopului transmite imagini pe un ecran video, unde medicul caută semne de anomalii ale gâtului.

Dacă în timpul unei endoscopii sau laringoscopii sunt identificate anomalii, medicul poate folosi instrumente chirurgicale minim-invazive pentru biopsie. Eşantionul este trimis la un laborator pentru testare. Medicul oncolog poate, de asemenea, să extragă un eşantion de ganglion limfatic umflat, utilizând o tehnică numită aspiraţie cu ac fin.

Testele de imagistică sunt o altă metodă de diagnosticare a cancerului la gât. Radiografia, tomografia computerizată (CT), imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) şi tomografia cu emisie de pozitroni (PET), pot ajuta la determinarea dimensiunilor cancerului dincolo de suprafaţa gâtului sau a cutiei de voce.

Obiectivul medicilor din Centrul Medical Anadolu este de a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient care ne trece pragul și de a asigura servicii medicale profesioniste la cele mai înalte standarde, bazate pe un suport tehnologic de ultima generație, în condiții impecabile de siguranță și confort.

Cancerul la gât – tratament într-un cadru multidisciplinar

La Centrul Medical Anadolu tratăm cancerul la gât într-un cadru multidisciplinar. Este cea mai bună metodă medicală de tratament pe care o oferim pacienților noștri.

Centrul Oncologic al Centrului Medical Anadolu a fost înfiinţat ca un centru de referinţă în tratarea afecțiunilor oncologice. Astfel, putem veni în întâmpinarea nevoilor de diagnostic și tratament ale pacienţilor bolnavi de cancer la gât pe plan naţional şi internaţional. Echipa noastră multidisciplinară vă oferă cea mai potrivită opțiune pentru a trata cancerul de piele.

Centrul Oncologic Anadolu este compartimentat astfel încât oferă acces facil la gama complexă de servicii moderne pentru diagnosticul și tratamentul cancerului și monitorizarea post-terapeutică. Centrul Medical Anadolu a fost înființat de către Fundația Anadolu în 2005 și are două avantaje majore: statutul său non-profit și apartenența sa unică la Johns Hopkins Medicine SUA, recunoscut la nivel mondial în tratamentul cancerului.

Fiecare pacient care suferă de cancer la gât este unic, chiar dacă poate fi încadrat în diverse tipare, prin urmare este necesară consultația multidisciplinară, formată din specialişti în chirurgie toracică, oncologie, medicină nucleară, radiologie, histo-patologie. În funcție de stadializarea cancerului la gât, medicul oncolog va stabili tratamentul care poate fi bazat pe intervenție chirurgicală, chimioterapie, radioterapie, tratamente targetate sau imunoterapie.

Prin trimiterea acestui formular, sunt de acord cu transmiterea, prelucrarea si stocarea datelor mele personale de catre Anadolu Medical Center si a colaboratorilor sai, in vederea procesarii cererii mele.
Call Now Button

Copyright © 2024
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate

Developed by Infinit Solutions