Sindromul de scăpare: Ce este, cauzele, simptomele și tratamentul său

Sindromul de scăpare, cunoscut sub denumirea completă de sindromul de scăpare capilară sistemică, a fost descris pentru prima dată în anul 1960 de către un medic numit Bayard Clarkson. Din acest motiv, una dintre denumirile acestei afecțiuni este și boala Clarkson. Din cauza șocului care poate apărea în timpul evoluției bolii, aceasta poate avea un prognostic grav. Prin urmare, este important să fim conștienți de această afecțiune.

Ce este Sindromul de Scăpare?

Sindromul de scăpare este o boală foarte rară, caracterizată prin atacuri în care o mare parte din plasma sanguină scapă din vasele de sânge și se acumulează în spațiile din jurul țesuturilor sau în mușchi. Aceste atacuri provoacă o scădere bruscă a tensiunii arteriale și, dacă starea de șoc nu este tratată, poate duce la insuficiență de organ și, în cele din urmă, la deces.

Această afecțiune poate avea simptome similare cu șocul septic sau șocul anafilactic. Prin urmare, este foarte important să se facă diferența între sindromul de scăpare și alte afecțiuni asemănătoare. În unele cazuri, atacurile sindromului de scăpare pot fi declanșate de o infecție a tractului respirator superior sau de oboseala fizică. Frecvența acestor atacuri variază de la o persoană la alta. La unii pacienți, sindromul de scăpare poate apărea doar o dată, în timp ce la alții, atacurile pot apărea de mai multe ori pe an.

Care sunt simptomele Sindromului de Scăpare?

În urma studiilor sale, Dr. Clarkson a descoperit că pacienții cu această afecțiune prezintă: febră bruscă, o scădere bruscă a tensiunii arteriale și edem rapid, în special în zona feței, picioarelor și brațelor. Ulterior, în câteva zile, pacienții încep să urineze în exces, iar edemul din brațe și picioare se poate diminua. La unii pacienți, edemul pulmonar poate duce la insuficiență cardiacă, ceea ce poate avea un prognostic fatal.

Simptomele care pot apărea în sindromul de scăpare sunt similare cu multe alte boli:

• Neliniște
• Oboseală
• Dureri abdominale
• Greață
• Dureri musculare
• Sete excesivă
• Creștere bruscă în greutate

În cazurile în care sindromul este declanșat de o infecție a tractului respirator superior, simptome precum congestia nazală și tusea pot fi semne de avertizare pentru un atac.

Pe măsură ce sângele continuă să părăsească vasele de sânge, volumul și presiunea sângelui scad. Aceasta poate duce la insuficiență de organ din cauza lipsei de oxigen și nutrienți. În lipsa unei circulații adecvate a sângelui, poate apărea insuficiență multiplă de organ, predispoziție la coagulare și edem generalizat.

Care sunt cauzele Sindromului de Scăpare?

Deși cauza exactă a sindromului de scăpare nu este cunoscută, aceasta poate fi legată de o stare inflamatorie. Diverse studii europene au descoperit că pacienții cu sindrom de scăpare dezvoltă simptome asemănătoare gripei înainte de atacuri. Factorii declanșatori pot include infecții respiratorii, cum ar fi gripa, virusul sincițial respirator (RSV) sau virusul West Nile. Alte factori declanșatori pot fi epuizarea fizică în medii foarte calde sau călătoriile lungi.

În timpul unui atac de sindrom de scăpare, pacienții pot intra rapid într-un șoc și dezvoltă edem generalizat. Aproximativ 70% din plasma sanguină poate părăsi vasele de sânge, ceea ce se numește "faza de scăpare," iar aceasta poate dura câteva zile.

Gravitatea și frecvența atacurilor variază de la o persoană la alta și pot evolua în timp. O scădere a tensiunii arteriale cu 60 mmHg și pierderea conștienței sunt semne de evoluție severă a bolii, care necesită internare în terapie intensivă. La alți pacienți, scăderea tensiunii arteriale poate fi mai puțin severă, provocând simptome moderate, cum ar fi oboseală ușoară, amețeală și sete excesivă.

Cum se pune diagnosticul pentru Sindromul de Scăpare?

Criteriile de diagnostic utilizate pentru sindromul de scăpare sunt denumite „triada 3H”. Aceasta constă în hipotensiune (scăderea tensiunii arteriale), hemoconcentrație (îngroșarea sângelui) și hipoalbuminemie (scăderea nivelului de albumină din sânge). O altă etapă importantă a diagnosticului este eliminarea altor boli posibile care ar putea explica aceste simptome. Este tipic ca după restricția de lichide să apară edem bilateral la nivelul feței, trunchiului, brațelor și picioarelor. După îngroșarea sângelui, testele de laborator arată că nivelul de hemoglobină este semnificativ ridicat.

În cazul persoanelor suspectate de această boală, prima etapă a abordării diagnostice constă în efectuarea de teste de sânge și urină pentru a exclude alte afecțiuni posibile. Chiar dacă diverse teste imunologice pot indica această boală, ele nu sunt specifice pentru sindromul de scăpare. Diagnosticul se bazează, așadar, pe starea clinică generală a pacientului.

În unele cazuri, investigațiile suplimentare pot fi utile pentru a identifica cauzele subiacente ale simptomelor, precum hipotensiunea și edemul. Testele de urină pot fi utile în cazul edemului și deficitului de proteine cauzate de funcționarea defectuoasă a rinichilor, iar radiografiile pulmonare, electrocardiografia (EKG) și ecocardiografia (ECO) pot ajuta la detectarea insuficienței cardiace.

Cum se tratează Sindromul de Scăpare?

Sindromul capilar sistemic este o boală rară caracterizată prin atacuri bruște și severe. Aceste atacuri încep atunci când volumul de sânge din vase scade din cauza scăpării plasmei în afara acestora, ceea ce duce la hipotensiune bruscă. Deoarece aceste atacuri, care durează de obicei câteva zile, pot avea consecințe grave, este necesară o intervenție de urgență.

Cauza principală a sindromului de scăpare nu a fost încă elucidată complet, așadar nu există în prezent un tratament specific țintit pentru această boală. Tratamentul vizează în principal controlul simptomelor și prevenirea complicațiilor grave.

Tratamentul pentru pacienții suspecți de sindromul de scăpare este realizat în unități de terapie intensivă. Se administrează lichide pe cale intravenoasă pentru a menține volumul sanguin și a preveni insuficiența organelor. Pacienții care primesc cantități mari de lichide trebuie monitorizați atent.

În unele cazuri, administrarea intravenoasă de imunoglobulină (IVIG) în mod regulat poate ajuta la prevenirea atacurilor pe termen lung. De asemenea, anumite medicamente utilizate pentru tratarea astmului pot oferi beneficii, însă pot provoca efecte secundare, precum tremuratul mâinilor.

Tratamentul pentru sindromul de scăpare este în esență un tratament de susținere. Deși administrarea regulată de IVIG pare promițătoare pentru unii pacienți, costurile ridicate ale acestui tratament reprezintă un dezavantaj. Deoarece nu există un tratament țintit pentru această boală, se recomandă să consultați un specialist dacă observați simptomele și semnele acestei afecțiuni în corpul dumneavoastră.