Tulburări de vorbire

Tulburările de vorbire se referă la dificultățile în articularea corectă sau fluentă a sunetelor de vorbire din cauza unor probleme apărute în timpul comunicării verbale.

 Aceste probleme pot include: bâlbâiala în timp ce vorbești, vorbirea lentă, cu voce scăzută, balbismul sau vorbirea rapidă, tensiunea excesivă a mușchilor feței, salivarea din gură, dificultatea de a accesa cuvintele și contracția bruscă a mușchilor vocali.

Ce sunt tulburările de vorbire?

Tulburările de vorbire se referă la dificultatea de a articula corect sau fluent sunetele vorbirii din cauza unor probleme apărute în timpul comunicării verbale. Aceste probleme pot include: bâlbâiala în timp ce vorbești, vorbirea lentă, cu voce scăzută, balbismul sau vorbirea rapidă, tensiunea excesivă a mușchilor feței, salivarea din gură, dificultatea de a accesa cuvintele și contracția bruscă a mușchilor vocali. Există multe cauze posibile ale tulburărilor de vorbire, inclusiv: tumori cerebrale, traumatisme craniene, Alzheimer, demență, dependență de alcool, accident vascular cerebral, proteze dentare strânse sau slăbite, polipi la corzile vocale, cancer laringian, utilizarea incorectă a vocii, băuturi caffeinate și medicamente antidepresive.

Tulburările de vorbire încep de obicei în copilărie. La copiii care au ajuns la vârsta vorbirii, dar care nu au dezvoltat complet acest aspect, pot apărea tulburări de limbaj și vorbire cauzate de diverse afecțiuni. Uneori, factorii genetici, psihologici și anatomiști pot împiedica dezvoltarea limbajului receptor. De exemplu, un copil cu autism poate să nu aibă întârziere în dezvoltarea motorie grosieră, dar poate avea întârziere în dezvoltarea limbajului. Acesta poate să nu dorească să comunice și să aibă contact vizual foarte redus. De asemenea, copiii cu deficiențe de auz, deficiențe mintale sau sindrom Down pot avea probleme în dobândirea limbajului. Printre tulburările de limbaj și vorbire cele mai frecvente în copilărie se numără bâlbâiala și tulburările de articulare (cum ar fi înlocuirea cuvintelor, de exemplu "tapă" în loc de "capă"). În afară de acestea, există și copii de 3 ani care folosesc doar cuvinte individuale sau care nu vorbesc deloc. Acești copii, care sunt denumiți ca având întârziere în vorbire sau întârziere în dezvoltarea limbajului, trebuie evaluați cu atenție.

La ce doctor ar trebui să se meargă pentru tulburările de vorbire?

Dacă există semne de tulburări de vorbire la un copil, ar trebui consultat un logoped.

Care sunt simptomele tulburărilor de vorbire?

La adulți, simptomele tulburărilor de vorbire pot include mișcări involuntare ale corzilor vocale în timpul vorbirii, vorbirea cu voce scăzută, dificultăți în exprimarea dorințelor și probleme în gândire, precum și schimbări în tonul vocii. La copii, tulburările de vorbire se pot manifesta în general în jurul vârstei de doi ani, sub forma dificultății de a vorbi. Până la vârsta de un an, se așteaptă ca un bebeluș să rostească cuvinte cu aceeași silabă, cum ar fi „tata”, „baba”, „mama”. Ulterior, copilul începe să combine două silabe pentru a spune cuvinte precum „mama” și apoi începe să exprime persoanele și obiectele pe care le întâlnește frecvent în viața de zi cu zi. În jurul vârstei de doi ani, copilul ar trebui să fie capabil să construiască propoziții simple, precum „mama ia” sau „tata vino”. Dacă există o tulburare de vorbire, pot apărea următoarele simptome:

• Nici măcar după atingerea unei anumite vârste, copilul nu începe să vorbească
• Întârziere în dezvoltare comparativ cu colegii de vârstă
• Încercarea de a comunica prin gesturi sau cuvinte unice
• Dificultăți în formarea propozițiilor
• Bâlbâială
• Incapacitatea de a pronunța anumite sunete ale vorbirii
• Vocea care apare fie mai scăzută decât în mod normal, fie diferită
• Vorbirea rapidă, care afectează înțelegerea
• Înghițirea sunetelor și/sau a silabelor

Cum se tratează tulburările de vorbire?

Tratamentul tulburărilor de vorbire variază în funcție de cauza problemei. Indiferent de cauză, este necesară terapia cu un logoped. Se face o evaluare detaliată a problemei care cauzează tulburarea de vorbire, utilizând teste sau alte proceduri intervenționale. Pe baza evaluării, se elaborează un program de terapie adaptat nevoilor persoanei, care se aplică în momentele și cu frecvența necesară pentru a încerca să rezolve problema de vorbire.

Pentru copii, monitorizarea de către medicul pediatru între naștere și vârsta de doi ani este extrem de importantă pentru a detecta precoce tulburările de limbaj și vorbire. Tulburările de vorbire pot fi detectate și urmărite în timpul controalelor lunare ale copilului, prin întrebări simple. Dacă apare o problemă, evaluarea de către o echipă multidisciplinară este esențială. Această echipă (neurolog pediatru, psihiatru pediatru, medic ORL, chirurg plastician, psiholog de dezvoltare, pedagog, audiolog, profesor de educație specială, fizioterapeut, specialist în integrarea senzorială etc.) ar trebui să evalueze copilul din perspectivele lor atunci când este necesar. Astfel, pe baza informațiilor obținute, poate fi posibilă identificarea timpurie a cauzelor tulburărilor de limbaj și vorbire și îmbunătățirea succesului terapiei. Testele standardizate, inventarele de abilități și scalele de dezvoltare sunt metode utilizate pentru diagnosticarea tulburărilor de limbaj și vorbire. După diagnosticarea tulburărilor de limbaj și vorbire, se organizează ședințe de terapie săptămânal sau de 2-3 ori pe săptămână, folosind tehnici și metode terapeutice specifice problemei. Procesul de tratament variază în funcție de tipul, severitatea și nivelul tulburării.

Ce ar trebui să facă părinții pentru a ajuta în cazul tulburărilor de vorbire?

• Observați-vă copilul atent până la vârsta de doi ani.
• Dacă aveți suspiciuni că există probleme cu limbajul și vorbirea copilului dumneavoastră, problema a început. Solicitați întotdeauna ajutorul unui logoped.
• Asigurați-vă că mergeți împreună la terapia de vorbire și limbaj, ca mamă și tată.
• Nu amânați problema refuzând să o acceptați.
• Nu consolidați vorbirea greșită acasă.
• Dacă copilul se împiedică în vorbire, evitați să interveniți cu comentarii de genul „respiră” sau „de ce faci asta”.
• Mențineți contactul vizual și nu-i întrerupeți vorbirea.
• Când citiți cărți, alegeți cărți potrivite pentru vârsta copilului și povestiți imagini pentru a păstra coerența poveștii.
• Amintiți-vă că copilul dumneavoastră interpretează și înțelege foarte bine expresiile faciale. Prin urmare, nu vă arătați tensiunea și îngrijorarea; dacă nu reușiți, căutați suport pentru dumneavoastră.
• Jucați-vă cu copilul dumneavoastră.
• Pentru a facilita socializarea copilului și dezvoltarea mai ușoară a limbajului, trimiteți-l la grupuri de joacă de 2-3 ori pe săptămână.