Ce este dislexia, cauzele, simptomele și tratamentul acesteia

Dislexia este un termen format din cuvintele grecești „dys” și „lexia”, care înseamnă „insuficiență”. Dislexia este un tip de dificultate de învățare care interferează cu modul în care creierul procesează limbajul scris. Persoanele cu dislexie întâmpină probleme cu citirea și abilitățile legate de citire. Abilitățile de citire ale acestor persoane sunt mult sub nivelul așteptat, luând în considerare vârsta biologică, nivelul de inteligență măsurat și educația primită.

Ce este dislexia?

Tulburările de învățare speciale se împart în 3 categorii principale. Aceste subcategorii sunt disgrafia, care este dificultatea în scriere, discalculia, care este dificultatea în învățarea matematicii, și dislexia, care este dificultatea în citire. Dislexia este un tip de dificultate de învățare care provoacă probleme în funcțiile legate de limbaj și, în special, în citire. Persoanele cu dislexie se adaptează normal în activitățile școlare, dar întâmpină dificultăți în recunoașterea literelor scrise, numerelor, silabelor și cuvintelor. Aceste persoane citesc adesea invers și, din cauza dificultăților întâmpinate în citire, au și probleme în scris.

Cauza exactă a dislexiei nu este încă pe deplin cunoscută. Totuși, se consideră că dislexia este cauzată de deficiențe în modul în care sistemul nervos central procesează abilitățile de scriere.

Majoritatea oamenilor își descoperă dislexia în copilărie, iar aceasta continuă adesea ca o problemă activă pe parcursul vieții. Această formă de dislexie este cunoscută și sub numele de „dislexie de dezvoltare”. Persoanele cu dislexie sunt conștiente de situația lor și, în general, copiii în vârstă de școală dezvoltă un comportament timid și retras din cauza rușinii legate de această condiție. Din acest motiv, este foarte important ca dislexia să fie detectată cât mai devreme și să fie oferită educație adecvată pentru această problemă.

Care sunt simptomele dislexiei?

Deși persoanele cu dislexie au o capacitate intelectuală normală, performanța lor în citire este mai scăzută decât cea așteptată. Printre simptomele întâlnite la persoanele dislexice se numără:

• Dificultăți în a descompune cuvintele în silabe,
• Necesitatea unui efort mai mare pentru a învăța literele,
• Probleme în a diferenția literele care sunt imagini oglindite, precum „d” și „b” sau „p” și „q”,
• Evitarea citirii cu voce tare în grupuri,
• Probleme în pronunțarea cuvintelor noi,
• Dificultăți în trecerea de la silabă la cuvânt, adică de la părți la întreg,
• Încercarea rapidă de a citi și evitarea temelor legate de citire,
• Confuzia locului vocalelor în cuvinte,
• Incapacitatea de a citi fluent,
• Cometerea frecventă de greșeli de pronunție și ortografie în timpul citirii, citirea foarte lentă,
• Dificultăți în orientare și găsirea adreselor.

Ce cauzează dislexia?

Cauzele formării dislexiei nu sunt complet cunoscute. Cu toate acestea, anumite studii bazate pe comparații între cazuri au identificat câțiva factori de risc. Printre factorii care pot contribui la dislexie se numără:

• Factori genetici: Există studii care sugerează că dislexia are o componentă genetică. Copiii ai căror părinți au dislexie au o probabilitate de aproximativ 50% de a dezvolta dislexie. Bolile genetice, cum ar fi sindromul Down, pot, de asemenea, să crească predispoziția la dislexie.
• Diferențe structurale și de dezvoltare în creier: Studiile au arătat că persoanele dislexice au diferențe în structura, funcția și chimia creierului lor.
• Perturbări apărute ulterior în dezvoltarea și funcția creierului: Infecțiile la nivelul membranei cerebrale și ale creierului, expunerea la substanțe chimice toxice și alte evenimente în perioada fetală pot afecta dezvoltarea creierului și pot crește riscul de apariție a dislexiei mai târziu.

Când apare dislexia?

Cel mai evident simptom al dislexiei este legat de citire, astfel că prezența acestei afecțiuni este adesea detectată abia după ce copiii încep școala. Unele modificări, cum ar fi tulburările motorii, pot indica existența dislexiei.

Dislexia apare frecvent în perioada școlară primară, iar prima persoană care observă această problemă este adesea profesorul copilului. În funcție de severitatea dislexiei, problema poate fi observată încă de la începutul procesului de citire al copilului.

Cum se diagnostică dislexia?

Diagnosticul dislexiei se bazează pe anumite teste. Printre metodele utilizate pentru diagnostic se numără:

• Testul de Procesare Fonologică (Comprehensive Test of Phonological Processing - CTOPP)
• Testul de Performanță Woodcock-Johnson III (WHIII)
• Testul de Stăpânire a Citirii Woodcock-Johnson (Reading Mastery Test)
• Testul de Inteligență Kaufmann Scurt (KBIT-2)

Care sunt simptomele dislexiei?

Persoanele cu dislexie pot avea nu doar dificultăți în citire, ci și unele simptome non-citire. Printre simptomele dislexiei se numără:

• Probleme de memorie,
• Dificultăți în planificarea timpului,
• Probleme de orientare,
• Confuzie între dreapta și stânga,
• Incapacitatea de a realiza mai multe sarcini simultan,
• Probleme de concentrare,
• Tulburări motorii,
• Slăbiciune evidentă în mâna stângă și utilizarea mai lentă a mâinii drepte,
• Dificultăți în exprimarea de sine,
• Lipsa înțelegerii conceptului de perspectivă.

Persoanele cu dislexie pot simți neplăceri și rușine din cauza acestor probleme, ceea ce le poate duce la izolare de ceilalți și de societate. Adesea, ele manifestă comportamente agresive și ostile.

Tratamentul dislexiei

Nu există încă un tratament definitiv pentru dislexie. Cu toate acestea, programele de educație special concepute pentru persoanele dislexice pot ajuta la progresul acestora. În cazul dislexiei din copilărie, abordările psihopedagogice și terapia educațională adecvată pot permite un învățare corectă. Alte metode utilizate în tratamentul dislexiei includ:

• Metoda Orton-Gillingham: Dezvoltată de Samuel Orton și Anna Gillingham, această metodă este utilizată nu doar pentru persoanele dislexice, ci și pentru cei cu dificultăți de scriere. Metoda vizează crearea conștientizării sunetelor și analiza fiecărui sunet în mod separat. Apoi, literele vocale și consoanele sunt introduse pentru a învăța cuvinte noi. După acest proces, se învață cuvintele noi și se fac exerciții de silabare, urmate de scriere. În această metodă, este important să se evalueze feedbackul persoanelor dislexice și să se facă repetări constante.
• Metoda Fernald: Dezvoltată de Grace Maxwell Fernald, această metodă se axează pe simțurile vizuale, auditive, tactile și kinestezice. Spre deosebire de alte abordări, cuvintele sunt învățate ca un întreg. Copiii cu dificultăți avansate de citire beneficiază în mare măsură de această metodă. Deși inițial a fost creată pentru a îmbunătăți citirea, metoda ajută și la îmbunătățirea succesului în alte materii de interes.

Cum să trăiești cu dislexie

Întrucât nu există un tratament definitiv pentru dislexie, persoanele dislexice trebuie să învețe să trăiască cu această afecțiune și să își găsească propriile strategii de coping. Aceste persoane pot dezvolta tendințe de rușine și retragere, astfel că este important să fie abordate într-un mod cât mai încurajator. Familiile au un rol important în acest sens, oferind suport emoțional. De asemenea, este esențial ca persoanele cu dislexie să nu schimbe frecvent școlile și să nu fie expuse la limbi străine în mod activ acasă, pentru a evita confuzia și agravarea afecțiunii.

Pe măsură ce persoanele dislexice cresc, ele pot reduce problemele de citire, dar vor continua să fie în urmă față de colegii lor. Persoanele cu dislexie pot începe să își corecteze problemele planificându-și timpul și făcând lecturi constante, transformând acest lucru într-o obișnuință și identificând deficiențele. Conștientizarea propriilor deficiențe și adaptarea stilului de învățare sunt pași importanți pentru a depăși dezavantajele.

Dislexia, cauzată de modificări funcționale în zonele de vorbire ale creierului, nu este o problemă fără soluție și nu ar trebui să ducă la izolare socială. Atât persoanele cu dislexie, cât și cei din jurul lor, au nevoie de educație și suport adecvat. Suportul psihologic de la specialiști este important pentru a preveni problemele psihologice și pentru a facilita integrarea în societate.