20 septembrie 2023
Cafeaua excesivă și stresul pot cauza tremurat
Ticurile sunt o afecțiune frecvent întâlnită, în special în copilărie.
Ticurile sunt o afecțiune frecvent întâlnită, în special în copilărie. Sindromul Tourette poate fi, de asemenea, definit ca o tulburare neurologică care cauzează apariția ticurilor la persoană.
Sindromul Tourette este o tulburare care afectează sistemul nervos și provoacă mișcări și sunete involuntare și bruște (tice) la persoană. Clipirea repetată sau ridicarea umerilor sunt exemple de comportamente asociate cu această afecțiune. Persoanele cu sindrom Tourette pot emite sunete ciudate sau neplăcute fără să conștientizeze.
Ticurile încep de obicei să apară între 2 și 15 ani. Riscul de apariție a ticurilor este de 3-4 ori mai mare la băieți comparativ cu fete.
Nu există un tratament care să elimine complet sindromul Tourette. Scopul principal al tratamentului este de a controla simptomele observate la persoană. Dacă simptomele nu sunt severe, mulți pacienți cu sindrom Tourette nu au nevoie de tratament. Ticurile devin de obicei mai rare și mai ușor de controlat pe măsură ce persoana îmbătrânește.
Ticurile, mișcările bruște, scurte și intermitente, sunt cele mai evidente simptome ale sindromului Tourette. Ticurile pot varia de la ușoare la severe. Ticurile severe pot duce la probleme de comunicare în viața de zi cu zi și pot reduce calitatea vieții pacientului.
Ticurile sunt împărțite în două categorii: simple și complexe:
Ticuri Simple: Ticurile simple sunt bruște, scurte și repetitive, implicând doar anumite grupuri de mușchi. Ticuri Complete: Ticurile complexe implică mișcări evidente și coordonate, implicând multiple grupuri de mușchi.
Ticurile pot fi, de asemenea, împărțite în ticuri motorii și vocale. Ticurile motorii apar de obicei înaintea ticurilor vocale. Totuși, începutul, tipul și severitatea ticurilor pot varia de la o persoană la alta.
Cele mai frecvente ticuri motorii în sindromul Tourette sunt:
Cele mai frecvente ticuri vocale în sindromul Tourette sunt:
Ticurile pot fi amplificate de stres, anxietate, oboseală și excitație. Ele pot apărea și în timpul somnului. Ticurile observate la o persoană se pot schimba în timp. Ticurile pot fi mai severe la începutul adolescenței și se pot diminua în timpul maturității.
Înainte ca ticurile să apară, persoanele cu sindrom Tourette experimentează ceea ce se numește un „impuls premonitoriu”, care este o senzație neplăcută, precum mâncărime, tensiune sau furnicături. Apariția ticurilor ajută la eliminarea acestei senzații neplăcute. Persoanele cu sindrom Tourette pot reuși să suprima temporar mișcările ticurilor printr-un efort considerabil.
Mecanismele care stau la baza sindromului Tourette nu sunt încă pe deplin înțelese. Specialiștii cred că dezvoltarea sindromului poate fi influențată atât de factori genetici, cât și de cei de mediu. Moleculele chimice care facilitează transmiterea semnalelor în creier, cum ar fi dopamina și serotonina, ar putea juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea sindromului Tourette.
Factorii de risc pentru sindromul Tourette sunt următorii:
Istoricul Familial: Persoanele cu membri ai familiei care suferă de sindrom Tourette sau alte tulburări de ticuri au un risc crescut de a dezvolta sindromul Tourette.
Sex: Riscul de a dezvolta sindromul Tourette este mai mare la bărbați.
Nu există un test de diagnostic specific pentru sindromul Tourette. Diagnosticul sindromului se bazează pe istoricul pacientului și pe semnele și simptomele observate la persoană.
Diversele condiții observate la pacient pot indica sindromul Tourette:
Uneori, simptomele sindromului Tourette pot fi similare cu alte condiții, ceea ce poate duce la erori de diagnostic. De exemplu, clipirea excesivă poate fi asociată cu probleme de vedere. Este important să se acorde atenție acestor aspecte atunci când se pune diagnosticul.
De obicei, prezența atât a ticurilor motorii, cât și a celor vocale este un factor determinant pentru diagnosticul sindromului Tourette. Pentru a verifica dacă ticurile sunt legate de alte afecțiuni de sănătate, pot fi utilizate metode de diagnostic precum analizele de sânge și imagistica prin RMN.
Persoanele cu sindrom Tourette pot experimenta probleme neuro-comportamentale suplimentare care pot cauza dificultăți mai mari decât sindromul în sine. De obicei, ticurile asociate cu sindromul Tourette scad în intensitate în timpul adulteții, însă problemele neuro-comportamentale pot persista.
Situațiile frecvent întâlnite în asociere cu sindromul Tourette sunt:
Scopul principal al tratamentului pentru sindromul Tourette este de a controla ticurile și de a preveni ca acestea să interfereze cu viața de zi cu zi a persoanei. Tratamentul poate include atât medicamente, cât și diverse terapii.
Medicamentele utilizate în tratament sunt:
Metodele terapeutice care pot fi utilizate pentru sindromul Tourette sunt:
Sindromul Tourette nu creează de obicei probleme majore în viața persoanei, astfel că uneori nu este necesar un tratament. Totuși, persoanele care întâmpină dificultăți în viața academică, socială sau profesională din cauza ticurilor ar trebui să primească tratament. Tratamentul poate îmbunătăți calitatea vieții acestor persoane. Este recomandat să consultați un centru specializat pentru diagnostic și tratament adecvat al sindromului Tourette.
Data ultimei actualizări: 08 Aralık 2021
Data publicării: 08 Aralık 2021
Medicină Nucleară