Rezistența la Insulină: Ce Este, Simptome, Diagnostic și Tratament

Ce Este Rezistența la Insulină? Rezistența la insulină se referă la situația în care, în ciuda nivelurilor normale sau crescute ale hormonului insulină, procesele biologice pe care acest hormon ar trebui să le stimuleze nu se desfășoară complet. Ficatul, țesutul muscular și țesutul adipos sunt cele mai esențiale organe influențate de hormonul insulină. De asemenea, în cazul dezvoltării rezistenței la insulină, pancreasul poate produce mai mult hormon insulină pentru a combate această rezistență. Aceasta duce la o creștere anormală a nivelului de insulină în sânge, cunoscută sub numele de hiperinsulinemie. Rezistența la insulină poate progresa în timp către stări clinice diferite, cum ar fi sindromul metabolic sau diabetul de tip 2 (diabetul zaharat de tip 2). Se estimează că aproximativ 9% din populația mondială este afectată de diabetul de tip 2, care poate fi cauzat de rezistența la insulină. Pe lângă diabetul de tip 2, obezitatea, bolile cardiovasculare (afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge), steatoza hepatică non-alcoolică, sindromul metabolic și sindromul ovarului polichistic (PCOS) sunt, de asemenea, afecțiuni asociate cu rezistența la insulină.

Cauzele Rezistenței la Insulină

Mai multe schimbări metabolice și afecțiuni pot contribui la dezvoltarea rezistenței la insulină. Printre acești factori, cel mai important este creșterea cantității de substanțe de tip grăsime din sânge. Acizii grași liberi sunt substanțe care pot afecta răspunsul celulelor la hormonul insulină. Consumul excesiv de calorii prin alimentație și acumularea de țesut adipos în organism duc la creșterea nivelului de acizi grași liberi în sânge. Prin urmare, alimentația dezechilibrată și excesivă, precum și obezitatea, sunt exemple de situații asociate cu rezistența la insulină.

Cauzele dezvoltării rezistenței la insulină pot fi clasificate în două categorii: dobândite și ereditare (genetice). Printre cauzele dobândite ale rezistenței la insulină, se numără mai multe condiții diferite care pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni:

• Țesut adipos funcțional și excesiv
• Îmbătrânirea
• Lipsa activității fizice
• Dezechilibre legate de alimentația consumată
• Utilizarea diverselor medicamente
• Creșterea cantității de sare consumate prin alimentație

Care Sunt Simptomele Rezistenței la Insulină?

Persoanele cu rezistență la insulină pot trăi ani de zile fără a fi diagnosticate, deoarece această stare poate persista fără a cauza simptome vizibile. Există mai multe simptome considerate riscante și asociate cu rezistența la insulină:

• Circumferința taliei de peste 102 cm la bărbați și 88 cm la femei
• Tensiune arterială de 130/80 sau mai mare
• Nivelul glicemiei în repaus de peste 100 mg/dl
• Nivelul trigliceridelor măsurat după post de peste 150 mg/dl

Dezvoltarea rezistenței la insulină poate pregăti terenul pentru apariția diabetului. După apariția diabetului, se adaugă și alte simptome:

• Senzație extremă de foame și sete
• Senzația de foame persistă după terminarea mesei
• Creșterea frecvenței urinării
• Oboseală mai mare decât în mod normal
• Predispoziție la infecții și îmbolnăviri frecvente

Pe lângă aceste simptome, un alt semn al prezenței rezistenței la insulină este acantoza nigricans. Acantoza nigricans se referă la apariția unor zone de schimbare a culorii, de obicei de culoare brună, cu aspect de catifea, care se formează în zona gâtului, axilei și inghinală.

Cum se Calculează Rezistența la Insulină?

Deși există mai multe metode diferite pentru calcularea rezistenței la insulină, metoda de calcul numită HOMA este printre cele mai avansate. Acest test oferă informații nu doar despre rezistența la insulină, ci și despre funcția celulelor care produc insulină în pancreas. În metoda de calcul HOMA, nivelurile de zahăr și insulină măsurate în sângele pacientului după post sunt parametrii utilizați. Acești doi parametri sunt înmulțiți și rezultatul este împărțit la 405 pentru a calcula scorul HOMA.

Pentru persoanele la care scorul HOMA este mai mare de 2,5, se poate vorbi despre prezența rezistenței la insulină.

Cu toate acestea, nu este necesar să se verifice HOMA pentru fiecare pacient. Cel mai bun parametru pentru a indica rezistența la insulină în practică clinică este măsurarea circumferinței taliei.

Cum se Stabiliește Diagnosticul de Rezistență la Insulină?

Diagnosticul poate fi stabilit pe baza plângerilor pacientului, a rezultatelor examenului fizic și a măsurării simple a circumferinței taliei. În unele cazuri, pot fi necesare teste suplimentare pentru a evalua riscul de diabet.

Teste precum testul de glucoză plasmatică în repaus, testul de toleranță la glucoză orală și testul HbA1c care arată nivelul mediu al glicemiei în ultimele 2-3 luni sunt printre cele care pot fi solicitate.

Testul de glucoză plasmatică în repaus este un test care măsoară nivelul de zahăr din sângele prelevat după cel puțin 8 ore de post. Dacă valorile detectate sunt ridicate, testul poate trebui repetat după câteva zile pentru confirmare.

Valorile detectate sub 100 mg/dl în desilitru sunt considerate normale. Valorile de zahăr între 100 și 125 mg/dl pot indica prediabet (stadiul imediat anterior diabetului). Valorile de 126 mg/dl sau mai mari au valoare diagnostică pentru diabet.

Un alt test, testul de toleranță la glucoză orală, se bazează pe măsurarea nivelului glicemiei la 2 ore după consumul unei băuturi îndulcite. Valorile sub 140 sunt considerate normale, între 140 și 199 indică prediabet, iar valorile peste 200 sunt considerate diabet.

Cum se Tratează Rezistența la Insulină?

Pentru persoanele cu rezistență la insulină, prima și cea mai importantă etapă a tratamentului constă în modificări ale stilului de viață. Aceste modificări includ clasificarea cantității de calorii consumate zilnic și evitarea alimentelor cu un conținut glicemic ridicat. Activitatea fizică poate contribui la creșterea utilizării energiei de către organism și la sensibilizarea din nou a țesutului muscular la insulină. Activitatea fizică regulată poate ajuta, de asemenea, la reducerea țesutului adipos din zona taliei.

Fumatul este una dintre obiceiurile dăunătoare care pot cauza rezistență la insulină. Prin urmare, renunțarea la fumat este un pas important în combaterea rezistenței la insulină.

Alimentarea cu alimente echilibrate și neprelucrate este o altă măsură importantă pentru îmbunătățirea rezistenței la insulină. Evitarea alimentelor cu îndulcitori artificiali și limitarea cantității de zahăr consumată zilnic sunt esențiale pentru combaterea rezistenței la insulină.

Pe lângă aceste măsuri, consumul de acizi grași omega-3, evitarea surselor de stres și menținerea unui program de somn de calitate sunt modificări ale stilului de viață care pot contribui la reducerea rezistenței la insulină.

Implementarea corectă și planificată a modificărilor stilului de viață implică educarea pacientului. Informațiile despre limitarea consumului de sare, grăsimi și calorii totale zilnice pot fi obținute de la dieteticieni profesioniști. Planificarea dietei pentru pierderea în greutate de aproximativ 7% din greutatea corporală a pacientului poate reduce riscul de dezvoltare a diabetului de tip 2 cu aproape 60%.

În cazurile în care medicul consideră necesar sau dacă modificările stilului de viață nu sunt eficiente în reducerea rezistenței la insulină sau în cazurile cu risc ridicat de diabet, poate fi necesară prescrierea și utilizarea unor medicamente sensibilizatoare la insulină.